vineri, 8 octombrie 2010

SPITALUL CLINIC JUDETEAN se ,,DUCE,,spre MUNICIPAL

JUDETEANUL a nimanui?
BAR,TIRLE,KISS
       DESTINUL FRINT AL JUDETEANULUI
       Joi,07 OCTOMBRIE 2010 ,destinul  Spitalului Clinic Judetean ORADEA s-a mutat in miinile consiliului local ORADEA
    Plenul Consiliului Judeţean a decis transferul Spitalului Clinic Judetean din administrarea CJ Bihor în administrarea Primariei Oradea (PMO). Singurul consilier judeţean care s-a opus a fost Mihai Bar (PSD). Alţi doi aleşi judeţeni s-au abţinut: Marcel Tarţa şi Florian Viorel Oros (ambii PDL). Ceilalţi consilieri au votat în corpore pentru trecerea spitalului la Primărie, în ciuda faptului că, iniţial, proiectul de hotărâre nici măcar nu era prins în ordinea de zi.
     După ce toate proiectele fuseseră votate, inclusiv rectificarea de buget, vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc a fost cel care a adus în discuţie propunerea scrisă venită din partea Primăriei Oradea pe adresa CJ Bihor, cu puţin înaintea şedinţei. Iată un fragment din adresa Primăriei: „Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Oradea trebuie să stabilească o strategie comună în domeniul sanitar (...). Pentru punerea în practică a acestei strategii, funcţionarea spitalelor în subordinea unei singure autorităţi locale ar asigura un plus de coerenţă şi o creştere a eficienţei acestora. Primăria Oradea este dispusă să-şi asume această răspundere pentru servicii de calitate în spitalele din municipiu”.
Practic, prin această formulare, municipalitatea înştiinţa CJ Bihor că doreşte să preia şi Spitalul Judeţean, pentru a pune în practică o strategie sanitară, condusă dintr-un singur loc.

     Din pacate acea strategie in domeniul sanitar se dovedeste a fi o strategie de licitatii masluite  pt. materiale sanitare,pentru lucrari de reparatii si alte tepe.Acestea se vor dovedi din nou distructive.
Abia a inceput sa mearga cumva activitatea si s-au gasit GROPARII.Din pacate  fermitatea de care parea sa dea impresia RADU TIRLE sa dovedit TARE CA PROSOPUL.
Cadrele medicale vor fi din nou in imposibilitatea de a se apara si mai ales de a MUNCI IN CONDITII DECENTE.
      Ca sa nu vorbim despre amaritii de pacienti.....
Deci lupta pentru conducerea asa-zisului SPITAL JUDETEAN ORADEA este deschisa....


JOI 9 DECEMBRIE 2010
     Dupa cum spuneam mai sus,totul este posibil in BIHOR......iata continuarea:


            Restructurare. Este ideea de la care pleacă primarul Bolojan şi viceprimarul Carp, când vine vorba despre Spitalul Judetean, pe care Primaria l-a preluat oficial martii, de la ConsiliulJudetean. Explică şeful Executivului local: „Spitalul trebuie să fie restructurat. Aceasta este o chestiune obligatorie în perioada următoare, deoarece avem probleme de natură financiară, pentru a evita pierderile spitalelor. Sunt probleme legate de autorizare, deoarece spitalul nu respectă nici numărul de paturi aferentă suprafeţei şi nici circuitele. E nevoie să oferim condiţii mai bune pentru pacienţi”.
           Viitoarea structură a Spitalului Judeţean, stabilită deja de şefii Primăriei împreună cu managementul spitalului, va presupune mutări de secţii şi comasări ale unor activităţi, aşa cum s-a făcut deja cu blocul alimentar. Se doreşte reducerea de paturi, de la cele 800 de paturi din prezent până la 500 de paturi. Aceasta presupune implicit reducerea personalui TESA. Nici medicii nu vor fi scutiţi de restructurări. Bolojan a dat deja celor opt ginecologi pe care-i consideră în plus la Maternitate. Dar la Spitalul Judeţean? „Aici e vorba despre medicii internişti”, a declarat primarul pentru cotidianul nostru. Doar personalul medical mediu - asistente, infirmieri - vor scăpa de valul de reduceri. Aceasta nu înseamnă că nu vor putea fi mutaţi de pe o secţie pe alta.
           „Nu numărul de paturi e o problemă în tratamentul bolnavului, ci modul în care personalul medical se organizează pentru a rezolva problema. Dacă nu avem aparatura medicală, degeaba îl ţinem acolo”, e de părere edilul-sef.
           Bolojan a fost completat de directorul medical al spitalului, dr. Călin Hozan, care a declarat că se doreşte implementarea spitalizării de-o zi.

       Bihon.RO ,cel mai la ZI din BIHOR


2 comentarii:

Anonim spunea...

Ciudat cum dupa ce s-au batut pe postul de director,acum cedeaza.Asta-i BIHORUL,locul unde un spital judetean ajunge municipal.

Anonim spunea...

municipalul se va transforma in judetean?VAI DE NOI!!!