marți, 21 decembrie 2010

Mircea Nistreanu-Stapanul apelor



Oradea: Maşina Barbie, cadou pentru o fetiţă cu fiţe
  • Claudia Vidican
  • 230 afişări
  • Sâmbătă 3 oct 2009

Oradea: Maşina Barbie, cadou pentru o fetiţă cu fiţe

Oradea: Maşina Barbie, cadou pentru o fetiţă cu fiţe


Raisa va primi de sărbători o maşină personalizată, care apoi va fi folosită şi de grădiniţa particulară fondată de mama sa.
Mircea Nistreanu, directorul companiei Repcon, îi pregăteşte unicei sale nepoţele o surpriză de proporţii. De Crăciun îi va fi oferi un cadou inedit pentru o fetiţă de numai cinci ani, o maşină „Barbie Diamond”.

Raisa, nepoata sa, este o împătimită colecţionară de păpuşi Barbie. Pentru a o face să se simtă ea însăşi ca o prinţesă din lumea păpuşilor perfecte, generosul bunic a însărcinat-o pe Mihaela Vlad, designer de interior, cu transformarea unui Fiat Bravo în valoare de aproximativ 16.500 de euro, în „caleaşca” secolului XXI a unei Barbie în carne şi oase. „Mi-a spus că trebuie să iasă foarte frumoasă. Nu a precizat  în ce sumă să mă încadrez”, a spus Mihaela Vlad, cea care a gândit cum ar trebui să arate interiorul şi exteriorul maşinii, astfel încât să o facă fericită pe micuţa colecţionară de Barbie.

Ca-n poveşti


Deocamdată e gata doar exteriorul. Maşina iniţial albă este astăzi roz şi pictată cu secvenţe care arată povestea unei prinţese care se plimbă cu caleaşca, cu prietenii, într-un câmp de flori. „Interiorul va fi terminat în cel mult o lună”, a promis Mihaela Vlad.

În timp ce se va plimba cu maşina Barbie, Raisa va putea urmări DVD-uri cu poze şi cu desene animate cu personajele preferate. Toate ideile designer-ului au fost puse în practică de Koszta Ervin. Acesta nu a vrut să ne divulge cât au costat lucrările efectuate până în prezent. Maşina „Diamond Barbie” poate fi admirată până duminică, în parcarea Independenţei, la Top Auto 2009. După 24 decembrie, orădenii o vor vedea în trafic, ducând-o la grădiniţă pe micuţa Raisa.


„Trăsură“ de 16.500 de euro cu 120 de CP
Potrivit informaţiilor primite de la Ruben Moţoc, reprezentant vânzări la Auto Siena, dealerul de la care a fost achiziţionată maşina, „Barbie Diamond“ ascunde sub capotă 120 de cai putere. Este vorba despre un automobil cu dotări standard, cu motor de 1.6, pe motorină. A fost cumpărată cu 16.500 de euro.


Un CACAT PE BAT,unei fetite...Sau mai degraba unei gradinite private!!!


Fraude sub ape

- Ancheta declansata in mai 2005 privind firmele care au incheiat contracte de constructii hidrotehnice la diguri revine in actualitate

- Inundatiile care au lovit, din nou
 Romania le-au reamintit procurorilor ca au in lucru un dosar despre lucrarile de mantuiala realizate de firmepreferentiale si ca rapoartele pe care le-au cerut din teritoriu nu au sosit

- APASCO SA Maneciu, REPCON SA din Oradea, SOCOT din Targu Mures si Aquaproiect sunt societatile verificate deja de DNA

Romania retraieste cosmarul inundatiilor. Desi, anul trecut, revarsarea apelor a facut si victime omenesti, blestemul ar putea sa loveasca si in aceste zile. O ancheta demarata in forta, in mai 2005, privind firmele care au incheiat contracte de constructii hidrotehnice la diguri nu a fost finalizata nici pana in acest moment. Procurorii anticoruptie si-au adus aminte, instantaneu, ca nu le-au fost furnizate rapoartele de la Camerele de conturi judetene pe care le-au solicitat. Pana astazi, nimeni nu a fost tras la raspundere pentru lucrarile de mantuiala care au fost realizate la digurile spulberate de suvoaiele apelor.


In mai 2005, Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) a cerut procurorilor sa cerceteze modul in care Administratia Nationala "Apele Romane" (ANAR) a incheiat, in perioada 2000-2004, contractele de proiectare si executie de lucrari hidrologice. In sesizarea MMGA se facea referire la Aquaproiect, APASCO SA din Maneciu, Repcon SA din Oradea si SOCOT SA Targu Mures. Astfel, anchetatorii au solicitat toate contractele incheiate de catre directiile Apele Dobrogea-Litoral, Arges-Vedea, Buzau-Ialomita, Siret, Prut, Olt, Jiu, Banat, Mures, Crisuri, Somes-Tisa cu cele 4 societati privind proiectarea si executarea lucrarilor de gospodarire a apelor. In acest dosar au fost audiati directorul general al firmei Apasco SA din Maneciu, Sterian Marian, si sotia acestuia, Alexandrina Marian, fost asociat al Lilianei Dragan la firma
Aquaproiect si cea care i-a cedat partile sociale ale societatii Leontinei Ilie, sotia fostului ministru al Mediului, Aurel Constantin Ilie. Totodata, procurorii au solicitat MMGA si Agentiei Nationale "Apele Romane" avizele comisiilor tehnico-economice pentru incredintarea directa a contractelor de proiectare si executie a lucrarilor de gospodarire a apelor. Pe de alta parte, au fost declansate verificari privind modul in care Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (MLPAT) a dat avizele de incredintare directa a proiectelor de executie. In dosar au mai fost audiati Liliana Dragan, managerul Aquaproiect, si Leontina Ilie, presedintele Consiliului de Administratie al firmei, in legatura cu atribuirea a 133 de contracte de constructii hidrologice firmei Aquaproiect. De asemenea, a fost interogat si directorul general al firmei Repcon SA Oradea, Mircea Nistreanu.

Iacobov, suspectat de ilegalitati

Corneliu Iacobov, acuzat in dosarul Rafo de spalare de bani si delapidare, pare sa fie implicat prin firma sa, Distribution Oil, in obtinerea unor contracte de executie la lucrarile de indiguire "luate la ochi" de procurori. Societatea Distribution Oil a luat fiinta in urma divizarii companiei
Rafo Imperial Oil, din care s-au format, alaturi de aceasta, alte trei firme - Perla Turism
, Turistica si Frigorifer. La Perla Turism a figurat ca administrator si asociat unic Andrei Serban, primarul din Slanic Moldova, in timp
ce la Turistica a ramas asociat unic Corneliu Iacobov, care a detinut si 80% din Distribution Oil, dar si un pachet de 80% din Frigorifer. In urma divizarii, cea mai mare parte a datoriilor Rafo Imperial Oil, care insumau 720 miliarde de lei
, au fost preluate de Distribution Oil SRL, societate care detine si doua procente din actiunile Aquaproiect.
Alexandrina Marian, sotia lui Sterian Marian, directorul firmei Apasco SA Maneciu, a infiintat impreuna cu Liliana Dragan, in martie 2001, firma Aquaproiect. La sfarsitul lui 2002, Liliana Dragan si-a cedat 70% dintre actiuni Leontinei Ilie, sotia fostului ministru Constantin Ilie, scriptic Alexandrina Marian nemaifigurand in Aquaproiect. Societatea Apasco, careia fostul presedinte Ion Iliescu i-a acordat premiul pentru cel mai bun constructor de amenajari hidrotehnice, este cercetata de procurori pentru modul in care a primit respectivele lucrari si pentru felul in care le-a executat.

Profituri impresionante

Si Eugen Popa, patronul SC Socot SA Targu Mures, detinator a 21 la suta din actiunile societatii, a fost audiat in legatura cu obtinerea ilicita a unor licitatii si de executarea defectuoasa a lucrarilor, in conditiile in care doar in judetul Timis, mai multe diguri de pe raul Bega, Barzava, Timis sau de pe paraiele Timisina sau Discsani s-au deversat, iar digul de pe malul drept al raului Timis a fost rupt de ape. Potrivit site-ului Ministerului Finantelor, firma Socot SA a fost inregistrata in decembrie 1992, avand ca obiect de activitate
constructiile hidrotehnice. Situatia existenta pe site-ul Ministerului Finantelor Publice arata ca, in anul 2003, a inregistrat o cifra de afaceri de peste 424 de miliarde de lei.
Firma Repcon SA din Oradea, inregistrata in octombrie 1993 si activand tot in domeniul constructiilor hidrotehnice, a avut, in anul 2003, o cifra de afaceri de 504 miliarde de lei. Potrivit informatiilor existente pe site-ul societatii, Repcon SA Oradea a luat fiinta in 1993 "si, prin Ordinul 426/18.06.1993 al Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, a fost numit in functia de director general si presedinte al Consiliului de Administratie, inginerul Mircea Nistreanu".
Firma Apasco SA, cu sediul in Maneciu, a fost inregistrata in noiembrie 1992 si are drept obiect de activitate constructiile hidrotehnice. In 2003, aceasta societate a avut o cifra de afaceri de aproape 700 de miliarde de lei si un profit de peste 30 de miliarde de lei. Pe site-ul Ministerului Finantelor, anul trecut, figurau doua puncte de lucru Apasco SA Maneciu, fiind vorba despre unitati cu coduri unice de identificare si cu sedii diferite (in Slanic si in Campina). Pe site
nu existau situatii financiare ale acestor puncte de lucru, pentru perioada 2000-2003.

Apele Romane acuza

Fostul director al Administratiei Nationale "Apele Romane" (ANAR), Aurel Pana, declara anul trecut, intr-o conferinta de presa, ca foarte multe lucrari de gospodarire a apelor, efectuate in perioada 2000-2004, au fost acordate "cu dedicatie" unor anumite firme. Potrivit declaratiilor acestuia, "din analiza lucrarilor hidrotehnice realizate in ultimii ani in Romania, a reiesit ca majoritatea lucrarilor au fost executate de trei firme, proiectele fiind, in proportie covarsitoare, realizate de o singura firma". "Majoritatea lucrarilor au costurile mult crescute, la contractele initiale fiind anexate diverse devize de lucrari suplimentare. Pana la proba contrarie, toti oamenii sunt de buna-credinta, insa imi e greu sa cred ca o singura firma este capabila sa faca astfel de proiecte si doar trei sa le execute", a spus Pana, precizand ca "nu este exclus" ca acestea sa fi dat lucrarile in subantrepriza unor firme fara credibilitate. Pe de alta parte, surse din cadrul MMGA au anuntat anul trecut ca procurorilor anticoruptie li s-a cerut sa cerceteze modul in care Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" (ARBDD) a incheiat cu mai multe firme contracte de concesionare a pescuitului si stufului. Ministrul Mediului dispusese, inca din luna februarie 2005, verificarea legalitatii tuturor celor 24 de contracte de concesiune vizand vanatoarea, pescuitul sau turismul atribuite in Delta Dunarii, afirmand ulterior ca "exista suspiciuni privind comiterea de acte de coruptie" la atribuirea contractelor de pescuit.

6,6 milioane de euro, facute cadou


Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a acuzat si ea acordarea fara licitatie a unor lucrari ce depaseau, ca valoare, cuantumul prevazut in lege. "Conform Ordonantei 60 privind achizitiile publice, exista niste praguri. Exista lucrari cu valori mai mari decat prevede actul citat, atribuite prin incredintare directa unor firme. Spre exemplu, firma Repcon SA a primit 33 contracte de 6.683.000 euro
prin incredintare, fara licitatie sau cerere de oferta", afirma Sulfina Barbu, care sublinia ca fapte similare s-au petrecut si in perioada predecesorului ei, Speranta Ianculescu. ANAR a fost condusa din 1997 pana in ianuarie 2001 de profesorul Gheorghe Balan. Dupa acesta, la sefia ANAR a venit, interimar, pentru o singura luna, Petre Marinescu. Din februarie 2001 si pana in august 2003, ANAR a fost condus de Costica Sofronie, iar de la plecarea acestuia si pana in aprilie 2005, la venirea lui Aurel Pana, conducerea ANAR a fost detinuta de director adjunct Ovidiu Gabor. In prezent
, Madalin Mihailovici ocupa functia de director general al ANAR.

Oferta
americanilor, refuzata


La scurt timp de la inceperea verificarilor, procurorii anticoruptie ai Sectiei a II-a au luat in calcul si informatiile publicate, in Curierul National, sub titlul "Americanii ne dau baraje gratuite
, noi ii refuzam", in care faceam cunoscuta oferta firmei americane CHB ITMS. Asa cum am mai scris, inca din 2001, yankeii s-au aratat dispusi sa puna in practica, gratuit, un proiect denumit "Sistem integrat de management
al apelor in caz de dezastre". Gratuit, americanii au vrut sa indiguiasca toata tara. Devizul lucrarilor de indiguire a tuturor apelor aflate pe teritoriul tarii era in cuantum de 600 de milioane de dolari
, care veneau in Romania printr-un program de credit


nerambursabil pus la dispozitie de US Humanitarian Aid... Oferta nu a fost respinsa, dar nici nu a fost acceptata. Intre timp, sub o tacere suspecta, un proiect similar a fost pus la punct de autoritati prin firma subcontractoare Aquaproiect.

Autor: Ionela Neagu
Curierul National, 2006-04-17



ALTE AUDIERI IN SCANDALUL DIGURILOR


Inginerul Mircea Nistreanu, director general al firmei Repcon SA Oradea, a ingrosat ieri randul celor audiati de procurori in "scandalul digurilor". Nistreanu a stat ieri doua ore de vorba cu procurorii anticoruptie, carora le-a relatat modul de derulare a contractelor incheiate cu firma pe care o conduce. PNA verifica toate contractele prin care au fost atribuite lucrari de indiguire, pentru trei firme, fara organizarea de licitatii, iar pana acum au fost audiati Leontina Ilie, sotia fostului ministru al Mediului, si Liliana Dragan, managerul Aquaproiect. Nistreanu a mai avut de-a face cu procurorii pentru ca l-a denuntat pe Marius Vizer, presedintele Uniunii Europene de Judo.
Un client PSD, fugărit de procurorii anticorupţie
O altă licitaţie "cu cîntec" şi-a desemnat cîştigătorii pentru construirea blocurilor ANL din Municipiul Beiuş (Bihor). Cîştigătorul este omul de afaceri Marius Nistreanu, prin firma SC Repcon SA. Acesta este un client vechi al PSD şi a pus la cale multe tunuri financiare, care au dus la prejudicierea Bugetului de Stat cu miliarde de lei vechi. Nistreanu a fost cercetat penal şi chiar săltat de PNA, dar, în virtutea bunelor relaţii pe care le avea la Bucureşti, a scăpat basma curată. El a primit numeroase lucrări de reamenajare a cursurilor unor rîuri din Banat, Ardeal şi Oltenia, în urma inundaţiilor care au avut loc în anii 2002-2003. Aceste afaceri i-au mers foarte bine, fiind puternic susţinut de ministrul Mediului din perioada guvernării Năstase, Aurel Constantin Ilie.
MARIUS STĂTOIU
sursa:romaniamare

vineri, 17 decembrie 2010

GOOGLE ADWORDS

adwords pentru www.SMURDBIHOR.RO 
Un videoclip de mulţumire din partea companiei Google

În urmă cu numai zece ani, o echipă restrânsă a adăugat expresia "Vedeţi anunţul dvs. aici" lângă rezultatele căutării Google. Câteva minute mai târziu, primul client AdWords a plasat un anunţ pentru crabi vii livraţi prin curierat.

După zece ani şi miliarde de anunţuri, dorim să marcăm cea de-a zecea aniversare a programului AdWords, mulţumindu-vă că faceţi publicitate prin intermediul nostru.

Folosesc de vreun an acest serviciu si azi am primit un semn al aprecierii lor...
Bine,aceasta campanie de ,,multumire,,se adreseaza milioanelor de utilizatori.Si totusi,sa stii si sa arati ca THE BIG BROTHER GOOGLE TE BAGA IN SEAMA INTR-UN MOD PARTICULAR,SUNA INTERESANT.
Deci ma laud si eu putin aici

marți, 14 decembrie 2010





trafic website

,, EU si SMURD"-dr.RAED ARAFAT

“Eu şi SMURD. Primii 20 de ani”, cadoul Imagine pentru Raed Arafat


    “Eu şi SMURD. Primii 20 de ani” este prima apariţie din colecţia „Oameni şi fapte”, coordonată de Sergiu Zereş de la editura Imagine, condusă de Călin Zereş şi este cadoul echipei SMURD pentru fondatorul serviciului, Raed Arafat. “Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare împlineşte 20 de ani de activitate. Au fost sute de mii de intervenţii la nivelul întregii ţări, peste 100.000 de cazuri în Bucureşti, mii de voluntari care s-au implicat în activităţile serviciului. În mod firesc, toate acestea au generat, aproape zilnic, articole de prima pagină sau ştiri care au deschis, de multe ori, jurnalele din prime time ale televiziunilor româneşti. Despre felul în care s-a născut SMURD-ul s-a vorbit însă destul de rar, iar oamenii care au stat în primele rânduri ale bătăliilor SMURD-ului au apărut sporadic sau deloc în prim planul atenţiei publice”, a declarat Sergiu Zereş.


                     

      Potrivit acestuia, “Eu şi SMURD. Primii 20 de ani” este un volum publicistic, a cărui declaraţie de intenţii este evidenţierea personajelor-cheie în apariţia şi dezvoltarea unei instituţii care a devenit un etalon în medicina de urgenţă, dar şi în conştiinţa publică. “Interviul cu fondatorul SMURD, dr. Raed Arafat, oferă oportunitatea de a-i descoperi pe cei care, în mod vizibil, dar mai ales din umbră, i-au fost alături. Dialogurile cu aceştia, mulţi dintre ei personalităţi de primă mărime ale vieţii publice româneşti, dar şi oameni simpli, creionează o parte din frământările, luptele, tragediile, dar şi o fărâmă din bucuriile sau micile istorii hazlii ale celor 20 de ani”, a precizat Sergiu Zereş, care susţine că volumul nu este o biografie a doctorului Raed Arafat şi nici nu se doreşte a fi un istoric al SMURD-ului. “Este doar fotografia memoriei afective, la momentul septembrie 2010, a unora dintre cei care au contat în evoluţia SMURD. Sunt secvenţe din primii 20 de ani de viaţă ai unei familii frumoase şi numeroase, pe care greutăţile au unit-o, iar realizările i-au făcut mândri pe toţi, deopotrivă. Apariţia la Târgu-Mureş a acestui volum este urmarea firească a felului în care locuitorii urbei percep activitatea acestui serviciu medical de urgenţă, înfiinţat, acum 20 de ani, tocmai în oraşul lor: în toate barometrele de opinie, SMURD-ul este considerat, de majoritatea tîrgumureşenilor, cea mai apreciată instituţie, iar fondatorul acesteia, dr. Raed Arafat, cea mai apreciată şi credibilă persoană din spaţiul public mureşean”, a arătat Sergu Zereş.