Şeful SMURD Bihor anunţă unificarea asistenţei medicale de urgenţă din spitalele orădene
UPU ORADEA |
In condiţiile în care, în prezent, există mai multe structuri care asigură acordarea serviciilor medicale de urgenţă în spitalele orădene, una - Compartimentul de Primiri Urgenţe - aparţinând Spitalului Municipal, iar cealaltă - Unitatea de Primiri Urgenţe - fiind încadrată la Spitalul Judeţean, la care se adaugă şi camerele de gardă de la Maternitate şi de la secţiile de Infecţioase şi Pneumftiziologie ale Spitalului Municipal, şeful SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a propus unificarea primelor două structuri, în scopul eficientizării activităţii acestora.
"Am propus Primăriei şi Ministerului Sănătăţii ideea desfiinţării Compartimentului Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal şi crearea unei structuri unice pentru gestionarea cazurilor medicale urgente la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean", a spus doctorul Borcea, precizând că transformarea va avea loc gradual.
"Pe moment, se va menţine locaţia CPU pentru urgenţele minore şi medii, iar cazurile critice vor merge la UPU, toate. Urmează ca treptat să transferăm în sarcina UPU şi urgenţele medii", a spus şeful SMURD-BIHOR, adăugând că acest lucru se va întâmpla de la 1 iunie, când CPU ar urma să devină "un punct de lucru exterior al UPU".
Pentru ca beneficiile unificării să fie înţelese mai uşor, şeful SMURD a dat şi două exemple. "În prezent, dacă avem un politraumatism provenit dintr-un accident, cazul este preluat de CPU, investigat la UPU dacă există şi probleme de neurochirurgie, după care este deplasat la Municipal. Prin schimbarea modului de lucru se vor evita deplasările adesea inutile şi chiar periculoase pentru pacient", a spus dr. Borcea.
El a mai furnizat un scenariu, arătând că "dacă un pacient minor are un corp străin, el este dus la CPU, unde se deplasează doctorul Mărginean de la Spitalul Judeţean, dar e mult mai normal ca pacientul să fie dus direct la Judeţean".
CPU a fost creat la Spitalul Municipal cu mai mulţi ani în urmă, când unitatea era Spital de Copii, iar existenţa CPU era obligatorie.
CPU ORADEA |

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu