luni, 6 februarie 2012

CUVINTUL,ARMA SECRETA ?


      Acest cuvânt are o lungã traditie în limba românã, desi a fost vitregit de cãtre lingvistii nostri. În al sãu Dictionar etimologic, Ovid Densusianu are curajul sã scrie despre pulã. Pula vine din latinescul pulla, -am care este forma femininã a lui pullus, cu sensul de “pui de gãinã” sau “pui de animal”. Termenul a ajuns sã fie transferat la persoane si a devenit un nume de alint: sensul lui era apropiat de “puiule”, “dragule”, “scumpete”( folosit cu acest sens de Plaut, Horatiu, Suetoniu ); dupã care a fãcut un salt în limbajul erotic: un homosexual bãtrân care îsi ia drept amant un copil, îl numeste pe acesta “puiule”. Nu se stie ce întrebuintare are cuvântul în latina vulgarã.
         Cuvântul se aflã în limba românã încã de la începuturile ei; de la noi a fost împrumutat de unele popoare vecine, cu sensul pe care îl cunoastem si astãzi. Astfel, cuvântul a intrat în limba maghiarã, iar vecinii nostri nu s-au sfiit sã-si boteze cu el localitãtile ( existã sate cu numele Pula în comunele Sopron, Somogy, Komaron, Zala, Tolna, în anul 1225), ba chiar s-au încumetat sã si-l asume drept nume de familie: Pulai Istvan (1608), Pulay Thomas, Georgius Pulaj, Franciscus Pulay etc. ( Pulai ar fi echivalentul lui Puleanu, adicã “originar din Pula”winking.
        Nici românii nu au lãsat cuvântul neexploatat. În 1594, în tinutul Simleului (jud. Sãlaj) domnea un voievod valah cu numele Luca Pula. În comuna Brusturi din jud. Maramures avem localitatea Podpula, iar în Românii în veacurile IX-XIV(pag.161), lingvistul Nicolae Drãganu atestã Pula ca nume de persoanã si mãrturiseste: ” Am cunoscut un chelner cu acest nume”. De aici.
Deci printati repede textul si daca va apostrofeaza cineva cand folositi cuvantul “pula” in public, i-o aratati.
Cuvântul Pula se poate referi la:

Niciun comentariu: